joi, 16 august 2012

Dorim să vă informăm din nou despre Cristian.

De ceva timp am revenit din Germania,in sfarsit acasa.
A fost destul de dificil la revenirea acasa deoarece sunt diferente semnificative de temperatura intre Karlsruhe si Bucuresti (acolo erau maxim 27 grade pe cand la noi erau 40-42 grade).
Cristian s-a acomodat dar nu foarte repede,nu manca foarte mult,varsa la fiecare masa , cu lapticul nu prea se inpaca. 
Rezultatele interventiilor din Germania au inceput sa se vada in urma cu aproximativ doua saptamani cand Cristian a inceput sa pape din ce in ce mai bine,nu mai varsa la fiecare masa,a inceput sa pape si laptic cu biberonul (inainte cu 2 zile de operatie de atrezie de esofag nu a vrut sa mai ia biberonul sau suzeta si nici dupa aceea).
 Acum Cristian papa cam 80-100 grame de pireut la o masa si 90-120 ml laptic numai pe gurita si nu mai varsa,pe butonel nu mai primeste decat medicamente si vitamine. Am inceput sa facem si kinetoterapie pentru a recuperara intarzierea provocata de perioadele destul de lungi pe care Cristian le-a petrecut prin spitale.Si aici sevad progrese, numai ca v-a trebui sa faca kinetoterapie o perioada destul de lunga(doctori ne-au spus ca este posibil sa facem pana pe la 4 ani si costurile pentru gimnastica nu sunt tocmai de neglijat).
Pentru ochisori am luat legatura cu doctori de la clinica din Detroit,si am cerut sa ne faca o programare pentru operatie.
Ne-au trimis raspuns destul de repede astfel:

- programare in Septembrie
- Luni  10 Septembrie la  10:20AM un prim consult
- Operatia probabil vineri 14 Septembrie si miercuri 19 Septembrie 2012

 
Din pacate suntem nevoiti sa cerem o amanare a programarii deoarece ca nu am putut strange bani necesari interventiilor chirurgicale
  

luni, 25 iunie 2012

ACTUALIZARE 25.06.2012

Dorim să vă informăm din nou despre Cristian.

În data de 26 mai am ajuns cu Cristian în Germania la Clinica din Karlsuhe, pentru operaţia de atrezie de esofag. Am fost primiţi foarte bine de către cei de la spital, Prof. Dr. Peter Schmittenbecher a venit să ne cunoască personal şi să ne spună cum vor decurge lucrurile în perioada următoare. Săptămâna a început cu o mulţime de analize şi investigaţii în urma cărora am aflat că puiul nostru are un virus la gastostomă, luat de prin spitalele din ţară(nu este periculos pentru Cristian, dar aici nu au acest virus). Din acest motiv am fost izolaţi o perioadă de timp. Pe baza rezultatelor analizelor, profesorul a decis că fiul nostru trebuie să fie operat şi de hidrocefalie în acelaşi timp  cu operaţia de atrezie de esofag(doar în condiţiile în care totul va decurge bine, nu apar complicatii şi este timp suficient). 

A sosit ziua de 1 IUNIE şi au început pregătirile pentru a intra în sala de operaţie. La ora 8:30 Cristian a intrat în sala de operaţie, urmând ca la ora 9 să înceapă intervenţia chirurgicală. Au urmat ore lungi de aşteptare în care timpul parcă nu vroia să mai treacă. Operaţia a durat în jur de 6 ore şi nu a fost timp suficient şi pentru intervenţia de hidrocefalie. Deşi au fost ceva complicaţii cu respiraţia, operaţia a fost un succes. Au urmat 10 zile la terapie intensivă, zile care au trecut foarte greu atât pentru noi cât şi pentru puiul nostru. Au existat complicaţii(secreţii la plămâni) care au dus la sedarea şi intubarea micuţului pentru o perioadă mai mare de timp.



În data de 20 IUNIE a fost operat şi pentru hidrocefalie, apărând din nou probleme cu respiraţia, existând iarăşi emotii şi nelinişti, iar terapie şi secretii, dar au trecut toate cu bine şi acum suntem din nou în salon şi încercăm să învăţăm să păpăm(nu mai vrea cu biberonul că doar este băieţel mare, vrea doar cu linguriţa).

Cele 2 operaţii şi problemele care au apărut pe parcurs determină amânarea revenirii în ţară cu aproximativ două săptămâni, timp în care medicii vor supraveghea evoluţia postoperatorie şi progresele cu hrănirea.



Mulţumim din suflet tuturor celor care au organizat(Merci Charity Boutique) şi celor care au participat la concertul caritabil susţinut pentru Cristian. Mulţumim Irina Sarbu şi Luiza Zan, Jimmy Cserkész, Dan Ionita şi Puiu Pascu, pentru interpretare, cuvintele şi gândurile frumoase pe care ni le-aţi transmis. Multă sănătate tuturor!
http://www.bestmusic.ro/irina-sarbu/concerte-irina-sarbu/concert-caritabil-de-jazz-cu-irina-sarbu-si-luiza-zan-la-clubul-taranu-115483.html




ACTUALIZARE 16.05.2012

Dorim să vă informăm despre progresul stării de sănătate a lui Cristian.

În urmă cu câteva săptămâni am fost cu micuţul nostru la un nou consult neurologic. A fost efectuată o nouă tomografie în baza căreia doctorii au afirmat că se observă progrese. Creierul a început să se dreneze singur, ceea ce înseamnă că intervenţia chirurgicală nu mai este necesară momentan. Se recomandă monitorizarea.

Săptămâna trecută am finalizat procesul în urma căruia am obţinut formularul E 112. Datorită formularului avem documentele şi resursele financiare necesare efectuării operaţiei de atrezie de esofag în Germania. Tratamentul va avea loc la Departamentul Chirurgical Pediatric din cadrul spitalului municipal Karlsruhe din Germania. Vom pleca în data de 26 mai 2012, urmând ca în data de 1 IUNIE sa aibă loc intervenţia chirurgicală. Durata şederii va fi de aproximativ 4 săptămâni după operaţie, timp în care medicii se vor asigura că nu sunt probleme şi micuţul va fi învăţat să se hrănească.

Am primit de asemenea veşti încurajatoare din Detroit (William Beaumont Hospital, Detroit, USA). Doctorul Capone a revizuit documentele medicale şi fotografiile ochişorilor lui Cristian şi ne-a înştiinţat ca operaţiile de retinopatie pot fi efectuate. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Avem nevoie în continuare să strângem bănuţii necesari. Suma donată până în prezent este de aproximativ  $8.000 din cei$30.000-$35.000 necesari.

Am reusit de asemenea obtinerea a doua

numere Teledon  APELABILE DOAR DIN

RETEAUA ROMTELECOM

0900900140 - 2 Eur

0900900144 - 5 Eur

Suntem optimişti că lucrurile vor decurge bine.
Vă mulțumim anticipat pentru sprijinul acordat.


Mulțumim din suflet!
Florin și Sorica, părinții lui Cristian

Data inceperii campaniei.
03.04.2012

Bună ziua,

Vă rugăm, ajutaţi-l pe Cristian să vadă

Oprea Cristian Ştefan este numele puiului nostru mic cu probleme mari.

Cristian a vrut sa vina pe lume mai devreme decat ar fi trebuit, pe 25.12.2011 in ziua de Craciun, cu o greutate de 1720 grame.







Totul a inceput la ora 02:30 dimineata. Cand s-au declansat contractiile am plecat la spitalul Malaxa,abia plecasem de aici cu o zi in urma, de aici am fost trimisi catre maternitatea Polizu pentru ca nu sunt dotati pentru un copil cu malformatii(Atrezie de esofag, de care am aflat pe data de 22.12.2011).   La spitalul Polizu  nu am fost primiti pentru ca de la Malaxa nu a anuntat ca ne trimit  la ei. Am fost trimisi la maternitatea Giulesti tot neanuntati, dar din fericire am fost primiti aici.

Cristian s-a nascut la ora 08:03, a fost transferat de urgenta dupa numai cateva ore la spitalul Grigore Alexandrescu, unde a fost operat dupa alte cateva ore necesare pregatirii operatiei.
Am fost anuntati in jurul orei 21:30 ca operatia s-a incheiat dar si ca se poate intampla orice in urmatoarele 7-10 zile, zile in care am stat pe langa usa la terapie intensiva asteptand o minune (orice zi trecuta era o zi castigata).

In cea de a 8-a zi am fost anuntati ca puiul nostru a facut o complicatie la plamani(pneumonie), si a fost intubat din nou pentru inca 2 saptamani. Pe data de 29.01.2012 primim o alta lovitura, afland in urma unui consult neurologic (Tf si CT) ca micutul sufera si de hidrocefalie tetraventriculara(creier inundat)


Suntem externati pe 17.02.2012 si se recomanda printre altele consult neurologic la spitalul M.S.Curie si consult oftalmologic. Diagnosticul oftalmologic este retinopatie de prematuritate OD stadiul 4A zona II posterior, dezlipire de retina temporal OS zona II posterior, se interneaza pentru efectuarea fotocoagularii cu laser. Se intervine la ochiul drept, la ochiul stang nu se intervine. Pentru ochiul stang am mers la Budapesta in speranta ca se poate face ceva, dar raspunsul a fost negativ, altfel spus puiul nostru va vedea foarte prost( va distinge forme fara trasaturi) sau deloc. Singurul loc unde am citit si am aflat ca s-au obtinut rezultate bune este in Detroit SUA, insa costurile pentru interventia la un singur ochisor sunt in jur de 15 000$ .

Pentru interventia la caput speram sa rezolvam saptamana aceasta la spitalul M.S. Curie, altfel caputul se va mari foarte tare si nu va mai putea fi sustinut, se va crea presiune asupra creierului care nu se va mai dezvolta si care oricum se pare ca este destul de afectat.

Pentru interventia de atrezie de esofag vom incerca sa rezolvam cu ajutorul formularului E 112, interventie ce se poate realiza in Germania mult mai devreme decat la noi. In momentul de fata este hranit cu ajutorul unui aparat ce ii impinge lapticul direct in stomacel, printr-un furtunel care ii iese prin burtica. Saliva din gurita o elimina prin partea de esofag ce iese in lateral, printr-o gaurica la baza gatului(pentru a nu se duce in plamani).


Cu ajutorul Doamnei Maria Culescu, avem si sprijinul Asociatiei M.A.M.E. ,si al Asociatiei Suflet Mai Bun prin amabilitatea Domnului Voicu Mihaita si al doamnei Cristea Mirela Daniela(coordonator proiect)

In speranta ca se vor gasi oameni cu suflet mare care sa ne poata ajuta sa ii dam posibilitatea puiului nostru sa duca o viata cat mai normala am deschis urmatoarele conturi pentru donatii:

Cont RON: RO71BTRL04401201K10492XX
Cont USD: RO95BTRL04402201K10492XX
Cont EUR: RO46BTRL04404201K10492XX
Banca: Transilvania, sucursala Obor


Si doua numere Teledon in reteaua Romtelecom:
0900900140 - 2 Eur
0900900144 - 5 Eur
Pentru mai multe detalii si lamuriri ne puteti contacta la:
telefon0721.803.302
sau
e-mail: florinoprea74@gmail.com
Florin Oprea


Vă mulţumim din suflet!
Multă sănătate!